Un Samsung Galaxy S7 a explodat fără să fie pus la încărcat
Cei de la Samsung nu pot să aibă o zi de liniște. După scandalul iscat de telefoanele Galaxy Note 7 care explodează, se pare că și câteva exemplare de Galaxy S7 au probleme.
În urmă cu câteva zile, am anunțat inițierea unui proces în Statele Unite împotriva celor de la Samsung pornind de la un Galaxy S7 Edge care a explodat. Aparent, era vorba de un caz izolat, dar se pare că nu este deloc așa. Astfel, după pagubele financiare semnificative generate de cele peste 70 de telefoane Galaxy Note 7 care au explodat până la această oră, avem deja două cazuri confirmate de Galaxy S7 în aceeași situație.
Marea problemă este că, în timp ce aproape toate dispozitivele Note 7 erau puse la încărcat în timpul exploziei, nu a fost vorba de același scenariu în cazul Galaxy S7. Conform celor de la The Sun din Regatul Unit, smartphone-ul S7 a explodat în timp ce era ținut în mână. În acest punct, aproape că-mi este milă de situația în care se află sud coreenii.
Revenind însă la acest caz nefericit ce a avut loc într-un restaurant din Anglia, tânăra Sarah Crockett, în vârstă de 30 de ani, a suferit un șoc semnificativ în urma evenimentului. În plus, era la un pas distanță de arsuri grave, dacă nu avea un moment de inspirație în care să dea drumul la telefon. Pentru a se elimina orice posibilitate de regizare a momentului sau de minciună din partea tinerei, totul a fost capturat pe camera video din restaurant.
,,Brusc, a început să se umfle la mine în mână și a devenit foarte, foarte fierbinte. I-am dat drumul pe masă. În câteva secunde a început să fie fum peste tot și am sărit de pe scaun. La final, ziceai că a fost pus pe grătar.” Aceasta a fost relatarea victimei după eveniment. Un purtător de cuvânt al Samsung a ținut să menționeze că a fost inițiată o investigație, dar nu au mai auzit de situații similare.